Ganduri cu miros de paine calda

Pur si simplu iubesc ,,Calusul''.
Il iubesc cu toata fiinta mea.

Parerea mea despre florile taiate este cam morbida! Daca as povesti viziunea mea, cu siguranta as ingrozi pe multi si L mi-ar da bataia de mult promisa. E de ajuns sa spun ca nu le consider un simbol al afectiunii, aprecierii... si lista poate continua. Nu inteleg de ce trebuie taiate si puse in vaze sa se ofileasca....STOP.
Sa nu mai vorbesc de faptul ca mai bine ma pricep la masini decat la flori.
Eh...
Dar, cateodata se intampla sa imi cada si mie ceva in cap si sa actionez invers.

(Cam lunga introducerea. Cred ca pot sa va spun si.....mai bine nu)

Intr-o seara, cand ma intorceam acasa, trecand pe langa o florarie, capul mi se opreste pe loc, dar picioarele mergeau in legea lor. Si asa am facut cunostinta cu trotuarul.
Ce priveliste frumoasa cred ca ofeream, stand in fund in fata florariei, cu nici o intentie de a ma ridica.
De ce am cazut? Simplu! Pentru ca am vazut cea mai frumoasa floare (da, da, stiu exista si mai frumoase, bla bla).
Urmarea? Ma ridic de jos, intru in florarie si imi cumpar, cu ultimii bani pe care ii mai aveam pana la salariu,floarea.
Cat am dat pe ea? 50 ron. Da! Eu care, nu cumpar nici daca sunt gratis, am dat pe un singur fir 50 ron.
Ea e VINOVATA

Ma pricep atat de bine la masini, incat am confundat Toyota albastra, a unei prietene, cu un Oltcit maro.
Dupa mine tot ce stiu e ca masina are patru roti. In rest totul e o nebuloasa. Toate arata la fel.......toate miros la fel......toate merg la fel.

Una singura iese din tipar: Dacia 1310.


O recunosc cu ochii inchisi.
Imi aduc cu nostalgie aminte cum impingeam, eu si mama (nu depaseam, pe atunci, 80 kg), masina. Tata(depasea, de pe atunci, 110 kg) bineinteles ca era la volan.
Nu pot sa uit nici momentele in care ne-am rasturnat cu masina din cauza cetii sau a poleiului.
Sa nu omit si geamurile inghetate prin care nu vedeai nimic afara, precum si sauna din perioada verii....
Of.......ce vremuri.....
Dar...............tot preferata mea ramane.

Mama


si fiica


Vedeti cumva vreo diferenta? Mie imi par identice. Imi e greu sa le deosebesc...

.....e sa mearga la cumparaturi cu o femeie.
Mai ales cu una incapatanata....care vrea sandale....care nu te lasa macar sa-ti cumperi un cico, pentru ca afara sunt peste 30 de grade.......care se hotaraste, dupa OPT ore, sa cumpere prima pereche pe care o probase...

La oras, dulaul meu (a se citi pechinez de 5 kg) nu coboara de pe treptele blocului, daca asfaltul e ud. Nici macar nu se deranjeaza. Se uita la mine, ca si cum mi-ar lipsi o doaga......cum sa calce ea pe udatura.....
La tara, acelasi dulau (tot pechinez de 5 kg) se repede in balega cea mai proaspata si cea mai mare. Cand ploua, iese in curte si incepe sa se tavaleasca in cea mai noroiasa balta. Dupa care se uita cu niste ochi atat de inocenti, parca nu ar fi facut nimic......numai mustastile noroite stau pleostite, recunoscandu-si vina......

Eu la tara. L la Bucuresti.
Vorbeam la telefon. In acelasi timp L ducea tratative cu mama ei, sa faca niste clatite. Ca sa poata ,,incerca'' dulceata de visine.
Eu, la celalalt capat al ,,firului'' salivam.
Am terminat noi de vorbit (mai bine zis am consumat minutele). Eu in continuare salivam.
Bosumflata, am iesit in curte.
Si.......
....bosumflarea s-a transformat intr-un zambet triumfator.
De ce?
Am realizat ca sunt la tara.

Dupa o mica raita prin fanar,am coborat cu 4 oua.
Capra mi-a ,,dat'' laptele.
Faina? Tocmai fusese mamaia la moara.
Ramasese problema dulcetei de visine.
Dar, din fata casei mele imi zambea complice un visin:


Dupa o ora mancam clatite cu dulceata de visine.

Suflet inocent
Pierdut in durere
Priveste cerul.

Imi plimb mana pe gard. Degetele simt asprimea lemnului...raceala fierului...duritatea pietrei.
E o senzatie placuta. Ma linisteste.
De mica am acest obicei.
Aveam trei ani si eram mare. Strabunicul ma lasa sa ma duc sa imi iau inghetata.
Singura.
Doar o rugaminte: sa plimb mana pe gard.

Sunt mare. Sunt adult. Totul s-a schimbat. Doar gestul de a plimba mana pe gard a ramas.

....asprimea lemnului...raceala fierului...duritatea pietrei.

Vad durere. Simt durere. Respir durere.
In jurul meu durerea devine stapana.
Eu o chem? Eu sunt durerea?
Ce se intampla? Nu vreau sa vad. Nu vreau sa simt. Nu vreau sa respir.

[2 x (48-3)]x n= ?

Simt lacrimile cum curg pe obraz. Nu le pot opri. Sau nu vreau?
Simt golul din suflet cum se face mai mare.
Simt fiorul panicii cum ma cuprinde. Nu pot sa il impiedic.
Ma ridic. Nu pot sa stau pe loc, simt ca m-as topi. Ma uit in jurul meu stiu decorul dar mi se pare strain. Ma sufoca. Simt cum totul se prabuseste peste mine. As vrea sa ma chircesc intr-un colt. Vreau sa ma fac mica sau invizibila. Nu pot sa respir.

Imi plac serile. Imi place sa vin acasa si sa ma ,,culcusesc'' in pat, sa ma las cuprinsa de o dulce toropeala.
Seara, linistea devine stapana. Doar pe greieri ii mai lasa sa-si cante dorul. Din cand in cand o cucuvea (nu stiu cum si-a facut cuib pe langa blocul nostru) mai sfideaza noaptea.
Duminica seara....
Duminica seara e EXCEPTIA. Nu ma pot relaxa. Sunt agitata. Totul ma irita. Un caine sta si urla la amintiri, pentru ca luna sta imbufnata dupa un nor. Apa a invins garnitura unui robinet si isi proclama victoria. Eu stau in pat si am epuizat toate animalele dintr-o enciclopedie, nu numai oile. Pe ele saracutele, o sa le fac atlete si le inscriu la Olimpiada la proba de o suta metri garduri. Sau poate le fac top modele.....
E unu noaptea si eu mut mobila in casa. Macar asa poate obosesc si pot adormi.......
Neah....Sunt sprintena si cu chef de plimbat.
Ma gandesc din ce in ce mai serios sa propun scoaterea din calendar a serii de duminica.

Acum trei luni am ramas fara baterii la periuta electrica. Azi am cumparat unele noi. Uitasem ca periuta mea de dinti este electrica. Mi-am dat seama pentru ca nu mai bazaia si azi am realizat de ce..........

Zapada multa, vreme frumoasa, atmosfera placuta si o singura balta acoperita de gheata in toata atatiunea, iar eu (gratia intruchipata) calc in ea.

O sa incerc sa vad numai lucrurile frumoase ce ma inconjoara...

Un inger statea pe marginea prapastiei.
Se uita in jos. Printre multimea de pietre de pe fundul prapastiei vedea sufletele nefericitilor ratacind.
Incerca sa ii inteleaga, sa gaseasca o eplicatie la gestul lor extrem. Dar nu reusea.
Nu reusea pentru ca el nu simtea nici bucuria, nici disperarea. Nu simtea nici caldura, nici frigul.
Ar fi vrut sa simta, macar pentru o clipa, sa inteleaga pasiunea cu care oamenii se aruncau in abis fara sa se gandeasca.
Ar fi vrut sa nu mai fie cel care gaseste scuze pentru faptele altora.

Ar fi vrut sa simta....

Ploaia ce cade,
Lacrimile ascunde.
Fericita sunt....

Luna, satelitul nostru cel rotund si galben.
Luna, complicele tacut al indragostitilor.
Luna, cea schimbatoare, care ne influenteaza starile sufletesti.
Pentru fiecare dintre noi are o semnificatie diferita.

Pentru mine este un camin.
Bunicul meu a lucrat o perioada in strainatate. Si de fiecare data cand il conduceam la aeroport, ai mei ma linisteau spunandu-mi ca a plecat pe luna. Seara, cand aparea luna pe cer eu ii faceam cu mana bunicului.

Anii au trecut. Bunicul a plecat. A plecat definitiv. Atunci cand imi e dor de el, astept noaptea, Ies afara, ma uit la luna, si-i fac cu mana.

Am scuturat lenea ce ma cuprinde la sfarsit de saptamana. Am scuturat dorinta de a sta in pat. Sau mai bine zis L m-a scuturat. Si bine a facut.